Reducerea TVA la paine si la alte sortimente de produse de panificatie




Guvernul a avizat reducerea TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie
 
Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. 
 
Premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.
 
El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen "rezonabil" că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii
 
Premierul a mai declarat că fiecare cetăţean care cumpără o pâine trebuie să ceară un bon fiscal, deoarece în sens contrar reducerea TVA la pâine va însemna doar "pagubă în buget", iar Guvernul va rămâne singur în demersul de reducere a evaziunii fiscale.
 
http://www.zf.ro/companii/guvernul-a-avizat-reducerea-tva-la-paine-la-9-de-la-1-septembrie-11181654/